În 2003, la nivelul Uniunii Europene, se adopta cel de-al doilea pachet legislativ pentru energie, menit să continue liberalizarea pieței energetice. România strălucea, cu o foaie de parcurs gândită, inițial, până în 2015, și calificată drept „exemplară“ de către partenerii europeni. Câțiva ani mai târziu, România era în infingement pentru încălcarea directivelor europene în domeniul energiei – implementarea foii de parcurs stagnase și cochetam cu ideea construcției unor campioni energetici, prin integrarea minelor în societățile energetice.

Astăzi, România este apreciată ca având unul dintre cele mai echilibrate mixuri energetice, cu potențialul de a deveni un lider în energie și în a sprijini eforturile întregii Europe în a asigura independența, siguranța energetică și obiectivele net zero. Simultan, se remarcă negativ cu măsuri neplanificate, care au expus incapacitatea de a asuma o traiectorie.

Trecutul ne demonstrează că dezvoltarea din energie a fost posibilă datorită investițiilor constante ale tuturor actorilor din piață, privați și de stat. Operatorii de distribuție au investit, numai în perioada 2018-2022, 13,5 miliarde lei în dezvoltarea și modernizarea rețelelor. Lungimea rețelei de distribuție a gazelor naturale din România a crescut de patru ori în ultimele trei decenii, de la 10.772 de kilometri, în 1990, la 43.563 de kilometri, în 2020. Avem peste 500.000 km de rețea electrică, iar calitatea serviciilor s-a îmbunătățit constant. Dacă, în 2009, valoarea medie pe țară a „penelor de curent“ (SAIDI – întreruperi neplanificate) era mai mare de 600 minute/an, în 2022 am ajuns la 108,5 minute/an. Pe de altă parte, numărul prosumatorilor din România ar putea ajunge, la sfârșitul acestui an, la circa 140.000, iar, până în 2030, anticipăm circa 350.000. Politizarea procesului de luare a deciziilor în sectorul de distribuție, prin introducerea conceptului de „racordare gratuită“, pune, însă, sub semnul întrebării planificarea eficientă a dezvoltării rețelelor.

 

Criza prețului a pus la încercare reziliența sectorului de furnizare a energiei

 

Pe de altă parte, criza prețului la energie a pus la încercare reziliența sectorului de furnizare, care prefinanțează, din noiembrie 2021, pachetul de plafonare a prețului final pentru consumatori. Se impune o abordare responsabilă prin asigurarea plăților către furnizori, în termenele legale. În ceea ce privește obiectivele de decarbonizare și valorificare a potențialul energetic al României, investițiile cumulative necesare în perioada 2021-2030 sunt estimate la 22,6 miliarde euro, potrivit Planului Național Energie Schimbări Climatice (PNIESC).

De aceea avem nevoie de un plan solid, de acțiuni consistente pentru a direcționa finanțarea către investiții durabile, care să acopere toate domeniile (tehnologiile majore pentru energie curată, inclusiv stocare, hidrogen, gaze verzi, fotovoltaic, eolian, captarea și stocarea carbonului, rețele smart, digitalizare), astfel încât România să folosească din plin oportunitățile create de tranziția energetică.

Riscul de a aluneca în decizii populiste, care să amâne sau să decelereze evoluția pieței, cum s-a mai întâmplat, mai ales în contextul geopolitic actual, poate fi evitat prin măsuri planificate de investiții, care corelează interesul pentru energiile regenerabile cu dezvoltarea simultană a infrastructurii necesare, pe de-o parte, și prin revenirea treptată, atent calculată, la o piață liberă, corelată cu un ajutor țintit către cei vulnerabili, pe de alta.

Daniela DĂRĂBAN
Director Executiv Federața Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie – ACUE

 

Timp de 20 de ani România a avut un traseu sinuos în energie, când printre premianți, când printre codași. Momente de retrospectivă, ca acesta, ne pot ajuta să înțelegem că, pentru a valorifica potențialul energetic al țării, trebuie să ne stabilim o traiectorie bazată pe decizii coerente.