Operatorii de distribuție vor face tot ce este posibil în ce privește investițiile, în limita cadrului de reglementare. Este de discutat însă despre cum stabilim aceste limite ale cadrului de reglementare. Practic, avem aceeași problemă, în mod constant. De fiecare dată când vorbim despre ce avem de făcut, lipsește coerența. Vorbim de miliarde de euro investiții în diferite proiecte de producție a energiei. Toate aceste miliarde se vor dovedi a fi eficiente dacă pot să ajungă într-un mod cât mai eficient și la clienți și vor ajuta, bineînțeles, transformarea de care avem nevoie în industrie, pentru că acesta este scopul final, până la urmă, al tranziției. Trebuie să fim coerenți pe lanțul decizional și atunci limitele cadrului de reglementare trebuie să fie stabilite în concordanță cu dorința României de a îndeplini anumite ținte”, a declarat Daniela Dărăban, Directorul executiv al ACUE, în cadrul conferinței anuale InvesTenergy cu tema”PREȚuim Energia viitorului”.