Germania, unul dintre cel mai afectate state de criza gazului declanşată de războiul din Ucraina, apasă pedala acceleraţiei pentru armonizarea dintre sistemul de transport şi distribuţie a energiei şi cel de producţie bazat pe regenerabile. Discuţiile nu sunt despre impactul în facturi, ci despre nevoia de a pune în practică această schimbare astfel încât energia verde să-şi producă pe deplin efectele. România însă pare ezitantă şi riscă astfel un decalaj în inserţia energiei verzi, a declarat Daniela Dărăban, director executiv ACUE (Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie), în cadrul conferinţei ZF Power Summit 2026. Eveni­mentul ZF Power Summit a avut loc în perioada 23-25 fe­bruarie.

„Sectorul ener­getic a fost construit pentru un alt tip de producţie-consum, iar acum, cu noile tehno­logii şi cu investiţiile care se dezvoltă, piaţa se mută într-o cu totul altă paradigmă, în care operatorul de distribuţie primeşte roluri noi, iar sistemul de distribuţie îşi schimbă fundamental modul de funcţio­nare“, a explicat Daniela Dărăban. În tranziţia de la un sistem centralizat la unul cu mii de producători de energie variabili, siste­mul de distribuţie de energie trebuie să se recalibreze, dar pentru acest lucru sunt necesare fonduri masive care, cel puţin pe plan local, mereu se lovesc de discuţia legată de tarife.

„Dacă nu vii cu investiţiile necesare pentru ajustări pentru ca noile tehnologii, producţia şi consumul să fie optimizate, vei avea un mare handicap“, avertizează Dărăban.

Ea a adăugat că în Germania se investeşte enorm în distribuţie şi transport, se recuperează acest decalaj, nu există discuţii legate de creşterea facturii, se asumă efectul acestor investiţii.

„Reglementezi pe necesar, pleci de la realitate şi găseşti soluţii care nu au legătură cu reducerea investiţiilor şi apoi găseşti soluţii ca să reduci efectul asupra facturii finale“, a adăugat Daniela Dărăban.

„Problema la noi este că, din nefericire, plecăm în continuare de la o ipoteză greşită. Credem că merge şi aşa, indiferent de cât încercăm să explicăm că tehnic nu se poate. Nu este o chestiune că nu-şi doreşte un distribuitor sau altul. E imposibil să crezi că un distribuitor nu-şi doreşte să fie prezent în ceea ce se întâmplă în sector în momentul de faţă.“

Banii europeni sunt un ajutor imens, dar chiar şi aşa fondurile nu sunt sufieciente.

„A fost un call pe Fondul de modernizare. Bugetul alocat până la urmă, adică ce s-a contractat, a fost de 1 miliard euro. Dar proiectele depuse au fost de 2 miliarde euro. De 2 ani de zile am vorbit de suplimentarea cu încă 900 de milioane euro pe proiecte depuse, puteai să le semnezi şi erau în execuţie, adică se implementau. Doi ani de zile noi am stat şi am vorbit. Acum proiectele trebuie refăcute, dar oricum suntem în fază de discuţie, nu s-a suplimentat nimic.“

Iar faţă de ce se investeşte în mod normal, pe actualul cadru de reglementare, nevoile sistemului de de fapt de 3 ori mai mari.

„De 2-3 ani, suntem sub nivelul de finanţare. Se investeşte undeva la jumătate de miliard de euro pe an. Nivelul optim ar trebui să fie o triplare a nivelului investiţiilor, conform datelor prezentate de două think tank-uri independente. 500 de milioane este total insuficient. Trebuie să găsim o modalitate să aducem banii aceştia.“

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.04.2026

https://www.zf.ro/companii/energie/daniela-daraban-acue-daca-nu-armonizam-sistemul-de-distributie-a-23124337