Restanţele la plată pentru plafonarea preţurilor la energie au ajuns la 1 mld. euro în 2024, Este vorba de diferenţa dintre preţul plafonat al energiei, plătit de consumatori către furnizori şi preţul de piaţă al energiei, pe care furnizorii îl plătesc la rândul lor. „Credem că datoria pentru furnizori pentru 2024 este de aproximativ 1 mld. euro. Din păcate, suma nu este confirmată de ANRE. În 2024, ANRE şi-a schimbat viziunea asupra modului de depunere a documentaţiilor. Această schimbare a generat întârzieri şi corecţii în ghidul de depunere”, spune Dana Dărăban, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.
Federaţia transmite că nu este de acord cu continuare schemei de plafonare a energiei în 2025, când aceasta ar urma să expire, iar soluţia pentru a menţine piaţa echilibrată şi ca preţurile să nu scape de sub control este un mecanism prin care producătorii să fie obligaţi să scoată periodic pe piaţă cantităţi de energie. Propunerea vine şi în condiţiile în care s-a tranzacţionat, până în acest moment, doar 25% din consumul de energie din 2025. O parte din rest va fi asigurată prin piaţa din ziua următoare (PZU), care a ajuns la 40-45% din consumul naţional.
„Ne dorim să ieşim din schema de plafonare. Rolul furnizorilor pe piaţa de energie este altul. Vrem să ne concentrăm pe ceea ce ştim să facem mai bine.”