Ministerul Muncii este cel care trebuie să realizeze, până pe 15 iunie, noul sistem de sprijin pentru consumatori, luând în considerare veniturile și riscul de sărăcie energetică. Finanțarea ar urma să fie asigurată din bugetul de stat. O soluție ar fi plata directă de la stat pentru consumatorii vulnerabili, chestiune care ar forța statul să bugeteze adecvat sprijinul pentru energie, nu ca în prezent, când decontează furnizorilor, în limita bugetului alocat și nu la nivelul necesar, a declarat Dana Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), la Maratonul Profit.ro TV – Securitatea Energetică a României. “În primul rând, acest sistem trebuie să fie bugetat corect. Oamenii nu vor accepta scuze administrative pentru întârzierea plăților sau soluții birocratice ineficiente. Aceasta este marea problemă. Implementarea unui ajutor direct nu este un proces complicat din punct de vedere legislativ. Trebuia doar o Hotărâre de Guvern pentru reglementarea acestuia. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem clar că există fondurile necesare în bugetul Ministerului Muncii. Fără aceste fonduri, este greu de crezut că se va face trecerea, în doar trei luni, de la sistemul actual – în care ajutoarele sunt acordate tuturor – la un sistem de ajutor direct, destinat exclusiv celor care au cu adevărat nevoie”, a declarat Dana Dărăban.

Reprezentantul ACUE a subliniat că sistemul actual de implementare se bazează pe prefinanțarea reducerilor de preț de către furnizori și lasă loc statului să nu plătească la timp banii necesari decontării diferențelor de preț dintre plafoane și costurile reale de achiziție. Iar noua OUG care prelungește plafonarea nu vine cu soluții pentru problema de fond – termene ferme de plată și surse concrete de finanțare. “Situația decontărilor rămâne incertă. ANRE nu are în continuare un termen până la care să prezinte celor două ministere sumele aprobate spre decontare, deci poate să întârzie în continuare cât dorește. Bineînțeles, cu toate scuzele de rigoare, că au găsit ceva în neregulă și pentru un an de zile am blocat un întreg sistem. În plus, acea sintagmă folosită în trecut – „ plățile în limita fondurilor disponibilie” – nu oferă garanții pentru companii. A fost înlocuită în noua ordonanță cu alta: plata se va face în 10 zile de la data la care Ministerul Finanțelor va furniza banii celor două ministere. În acest moment, multe companii au ajuns să își caute dreptatea în instanță, deoarece deciziile birocratice nu oferă o soluție reală pentru industrie”, spune Dărăban.

Citește mai multe: