Schema de plafonare a prețurilor la energie, aplicată în România din 2021, a creat un mecanism nesustenabil și netransparent, care a transferat presiunea financiară de pe consumatori direct pe furnizori și contribuabili. Daniela Dărăban, director executiv al ACUE, avertizează într-un interviu acordat Economedia că menținerea acestui model și ignorarea lecțiilor trecutului riscă să destabilizeze întregul sistem energetic.

Deși a fost prezentată drept o soluție de protecție a populației în fața crizei energetice, plafonarea prețurilor a avut efecte secundare grave. „Plafoanele au fost stabilite la niveluri nesustenabile, inducând ideea falsă că energia poate fi ieftină prin simpla voință politică”, explică Daniela Dărăban. Furnizorii au fost obligați să suporte diferențele de preț, cu promisiunea decontărilor ulterioare, care însă „au fost lente, birocratice și imprevizibile”.

Criticile aduse furnizorilor sunt nefondate și populiste, susține Dărăban. „Explicațiile tehnice sunt înlocuite cu narative convenabile. Furnizorii sunt transformați în țapi ispășitori, deși costurile nu au fost stabilite arbitrar, iar prețul recunoscut nu putea depăși valorile din reglementări.” Ea atrage atenția că mecanismul de decontare a fost „strict reglementat de lege”, iar acuzațiile privind „abuzurile” sunt „complet nejustificate”.

Pentru a evita repetarea greșelilor, România trebuie să renunțe la intervențiile ad-hoc și să construiască politici energetice pe baze realiste. „Avem nevoie de transparență, onestitate instituțională și responsabilitate. Nu de explicații comode și vinovați fabricați post-factum”, avertizează Daniela Dărăban. Ea pledează pentru investiții, profesionalizarea deciziei publice și revenirea la reguli clare de piață, fără de care liberalizarea riscă să rămână doar o retorică fără fond.

Citește interviu integral cu Dana Dărăban, director executiv al ACUE, Federaţia Patronală a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.

„Costul ascuns al energiei ieftine”: cum a destabilizat plafonarea piața energetică din România. INTERVIU cu Dana Dărăban, directorul executiv al Federației ACUE