Intr-un moment in care tranzitia energetica a devenit nu doar o tinta europeana, ci si o necesitate nationala, Federatia Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE) atrage atentia ca fundatia intregului sistem – retelele de transport si distributie – se afla la limita capacitatilor pentru care au fost proiectate. Romania are nevoie, pana in 2030, de investitii estimate intre 9,2 si 11,5 miliarde euro pentru modernizarea retelelor de distributie, la care se adauga inca 6,8 miliarde euro pentru retelele de transport. Totodata, membrii ACUE, reprezentand peste 25.000 de specialisti, avertizeaza ca fara un cadru de reglementare stabil si predictibil si fara un parteneriat real intre autoritati, mediul de afaceri si sectorul constructiilor, tranzitia verde risca sa ramana doar un plan pe hartie. Fondurile europene, inclusiv PNRR, pot accelera acest proces, dar succesul depinde de o guvernanta coerenta si de eliminarea blocajelor administrative. In acest context, ACUE isi reafirma rolul de partener activ de dialog si solutii, pentru ca Romania sa nu ramana in urma in cursa europeana pentru o infrastructura energetica sigura, inteligenta si sustenabila.

Dana Daraban, director executiv al ACUE

Care sunt principalele provocari cu care se confrunta membrii ACUE in modernizarea infrastructurii energetice din Romania?

Retelele electrice ale Europei se afla la un moment de cotitura. Aproximativ 40% din infrastructura de distributie are peste patru decenii de functionare, fiind proiectata pentru o epoca in care energia circula intr-o singura directie: de la producatorul centralizat catre consumatorul final. Acest model simplu si previzibil a functionat zeci de ani, insa astazi, odata cu explozia regenerabilelor, electrificarea mobilitatii si aparitia prosumatorilor, retelele sunt solicitate mult peste limitele pentru care au fost gandite. In constructii, fundatia este elementul de care depinde intreaga cladire. Poti sa folosesti cele mai moderne materiale pentru etajele superioare, dar daca fundatia este slaba sau instabila, cladirea nu va rezista. Exact asa se intampla si in energie: putem vorbi despre regenerabile, stocare, electromobilitate sau prosumatori, insa toate aceste tehnologii nu pot functiona corect daca retelele de distributie – „fundatia” sistemului energetic – nu sunt modernizate si consolidate.

Studiile europene arata ca este nevoie de investitii de peste 584 miliarde euro pana in 2030 pentru modernizarea infrastructurii de pe intreg continentul, dintre care intre 375 si 425 miliarde euro ar trebui alocati doar pentru retelele de distributie. In lipsa acestor investitii, riscul de congestii, pierderi si chiar pene masive de curent creste semnificativ – dovada fiind blackout-ul produs in primavara acestui an in Peninsula Iberica, care a aratat vulnerabilitatea sistemului in fata energiilor intermitente si a lipsei de stocare. Daca in Europa presiunea este uriasa, Romania o resimte si mai acut. Infrastructura noastra este la fel de invechita ca in restul continentului, dar dificultatile merg dincolo de partea tehnica. Pentru operatorii de distributie, problema centrala nu este varsta retelei – aceasta poate fi modernizata prin investitii – ci lipsa unui cadru strategic si predictibil. Fara aliniere intre obiectivele nationale si reglementarile secundare care fundamenteaza planurile de investitii, distribuitorii se confrunta cu incertitudine si blocaje, ceea ce reduce increderea investitorilor si incetineste modernizarea.

Un raport al Energy Policy Group (EPG) arata ca Romania are nevoie de pana la 11,5 miliarde euro pentru modernizarea retelelor de distributie pana in 2030, plus 6,8 miliarde euro pentru retelele de transport. ACUE estimeaza ca, pe langa finantarile europene existente, operatorii de distributie trebuie sa mobilizeze cel putin 6 miliarde euro din surse proprii in urmatorii cinci ani. Pentru a repune sistemul pe un curs accelerat de modernizare, investitiile ar trebui sa ajunga pana la 1,2-1,6 miliarde euro anual. Cadrul de reglementare reprezinta factorul decisiv – fara un sistem tarifar solid si predictibil, fara stimulente clare, mobilizarea acestor resurse private si accelerarea proiectelor devine dificila. La nivel european, recomandarile sunt fara echivoc: investitii anticipative, reglementari clare si stabile, eliminarea birocratiei, tarife care sa reflecte costurile reale, dar si acces la finantari dedicate. Alte state membre au reusit sa avanseze mai rapid pentru ca au creat predictibilitate si reguli transparente. Romania, in schimb, ramane blocata intre promisiuni politice si obstacole administrative. Fara reguli clare, orice plan devine fragil. Iar in energie, lipsa unei fundatii solide de reglementare poate bloca toata tranzitia verde, asa cum lipsa unei autorizatii sau a unei fundatii sigure blocheaza ridicarea unei constructii moderne. Daca nu refacem baza si nu avem reguli clare pentru constructie, tot ce punem deasupra se transforma intr-o povara, nu intr-un progres. In lipsa unei corectii, aceste elemente fac ca proiectele sa fie mai degraba o povara decat o oportunitate. Toate aceste probleme arata ca modernizarea infrastructurii energetice nu depinde doar de fire si transformatoare, ci si – poate intr-o masura si mai mare – de modul in care este construit cadrul de reglementare.

 

– Exista reglementari sau blocaje administrative care afecteaza implementarea proiectelor de infrastructura energetica?

– In constructii, cele mai mari obstacole apar la nivelul autorizatiilor, birocratiei, reglementarilor si finantarii. In energie, situatia este identica, doar ca miza este incomparabil mai mare: reteaua care alimenteaza milioane de oameni. Fiind o activitate reglementata, investitiile distribuitorilor trebuie aprobate si recunoscute in tarife. Problema este lipsa de predictibilitate. Nu exista garantia ca ceea ce construim astazi va fi recunoscut si recuperat peste cinci ani. Este ca si cum ai ridica un bloc de zece etaje si, dupa ce finalizezi primele trei, autoritatile iti schimba regulile: costurile nu mai sunt recuperabile integral, iar planurile de dezvoltare trebuie regandite din temelii. Azi ti se cere sa extinzi reteaua dintr-o anumita zona, maine apare o lege care te obliga sa redirectionezi fondurile in alta parte. Azi esti incurajat sa investesti intr-o „sosea”, maine ti se impune sa construiesti un „cartier rezidential”. La aceasta impredictibilitate se adauga si resursele financiare limitate.

Bugetul disponibil pentru modernizarea retelelor nu este nelimitat, iar fiecare modificare legislativa consuma din aceleasi fonduri. In loc ca banii sa fie directionati eficient catre proiecte planificate pe termen lung, cu impact real si sustenabil, o parte importanta se iroseste pe adaptari succesive la reguli care se schimba din mers. Distribuitorii se confrunta si cu lipsa de coordonare intre institutii, obstacole birocratice si administrative care franeaza investitiile. Paradoxul cel mai frustrant este ca, desi autoritatile declara sprijin pentru modernizare, cadrul de reglementare nu transmite semnale economice clare si stabile pentru investitori. Legea energiei nu obliga autoritatile de reglementare sa coreleze deciziile cu obiectivele climatice nationale si europene. Spre deosebire de Franta sau Germania, unde exista legi-cadru pentru tranzitia energetica, sau Spania, unde PNIESC este obligatoriu, la noi reglementarile se fac punctual, fara o strategie coerenta. In aceste conditii, operatorii de distributie nu stiu daca investitiile planificate astazi vor fi recunoscute in tarife peste cativa ani. Lipsa de predictibilitate descurajeaza capitalul privat si incetineste ritmul investitiilor. Mai mult, rata de rentabilitate a capitalului investit este stabilita de autoritate, dar nu reflecta riscurile reale, ceea ce descurajeaza suplimentar investitiile.

„Taxa pe stalp” adauga o povara inutila pe costurile de capital. Cresterea numarului de prosumatori aduce beneficii, dar fara reguli clare pentru integrarea acestora, apar dezechilibre: supratensiuni, variatii, blocaje. Este ca si cum ai ridica un ansamblu rezidential modern, dar canalizarea cartierului ar fi gandita pentru cateva case vechi. Un alt exemplu de politica dezechilibrata il reprezinta mecanismele actuale de recunoastere a inflatiei si de stimulare/ penalizare a investitiilor in distributia de energie electrica si gaze. Acestea nu doar ca descurajeaza investitiile viitoare, dar afecteaza si proiectele deja realizate. Practic, mesajul este: „investeste acum si vom decide peste cativa ani daca iti permitem sa iti recuperezi investitia”.

O paralela cu sectorul constructiilor explica simplu situatia: in distributia de energie, „pretul apartamentului” nu este stabilit de piata, ci de autoritatea de reglementare. Aceasta decide daca si in ce masura costurile de constructie sunt recunoscute in tariful de distributie. Chiar daca operatorul investeste pentru a ridica un „apartament” sigur si modern, recuperarea investitiei depinde exclusiv de reguli care se pot schimba oricand. Fara ajustarea acestor mecanisme, investitiile risca sa ramana la nivel declarativ. In prezent, ratele de rentabilitate recunoscute de autoritate sunt sub nivelul la care se finanteaza statul, ceea ce inseamna ca operatorii de distributie imprumuta bani mai scump decat randamentul pe care li se permite sa il recupereze prin tarife. Aceasta situatie descurajeaza capitalul privat si reduce drastic capacitatea companiilor de a atrage finantare pentru modernizarea retelelor. Daca Romania va alinia reglementarile la bunele practici europene – prin investitii anticipative, un cadru predictibil si stimulativ de fundamentare a tarifelor, actualizarea ratelor de rentabilitate la un nivel corelat cu riscurile reale, digitalizare accelerata si eliminarea birocratiei – atunci reteaua de distributie poate deveni un motor real al tranzitiei energetice si al competitivitatii economice.