ACUE @ DC MEDIA GROUP – Energy Forum Ediția a XIV-a: România, de la independență energetică la blackout
Daniela Dărăban, directorul executiv al Federației ACUE, participă la Energy Forum, eveniment organizat de DC Media Group, care reunește reprezentanți ai autorităților, ai mediului de afaceri și ai industriei energetice pentru a dezbate provocările și perspectivele sectorului. Printre temele abordate în
Cristina PĂUN, ACUE: Avem nevoie de reglementări aliniate cu realitatea și de tarife echitabile pentru rețea
Tariful binom este soluția pentru echitate și eficiență în utilizarea rețelei În ciuda obiectivelor ambițioase asumate de România pe hârtie – dublarea capacităților de energie regenerabilă, instalarea a numeroase stații de încărcare sau pompe de căldură – realitatea din teren arată
De ce nu scad facturile la energie ale consumatorilor, deși curentul s-a ieftinit pe bursă / „Nu există bani în plus” după liberalizarea pieței, spun furnizorii
Prețul mediu al energiei în luna august a scăzut cu 24% comparativ cu luna iulie pe piața spot a bursei de energie OPCOM, dar facturile consumatorilor finali nu vor scădea în următoarele luni, spune Dana Dărăban, directorul executiv al Federației
ACUE @Factory 4.0 – Energie durabilă pentru industria din România
La intersecția dintre energie și industrie, inovația devine motorul competitivității. Ediția 2025 a Manufacturing Investment Forum – “Energy for Industry”, organizată de Factory 4.0, aduce împreună lideri din ambele domenii pentru a explora modul în care tranziția energetică poate susține