Confederația Patronală „Concordia”, din care Federația ACUE face parte și ale cărei federații membre cuprind 7 din primele 10 companii din țară după numărul de angajați și cifra de afaceri, susține sistemul de pensii administrate privat din România și trage un semnal de alarmă privind riscurile pe termen lung pe care le implică modificarea cadrului actual de funcționare a Pilonului II de pensii.

Calitatea sistemului de economisire pentru pensie reprezintă unul dintre cele mai importante deziderate ale angajaților și angajatorilor responsabili, mai ales având în vedere estimările privind evoluția demografică a României în următoarele decenii. Astfel, considerăm că pensiile obligatorii administrate privat (Pilonul II) sunt esențiale pentru ca angajații de astăzi să-și poată menține un nivel de trai decent și satisfăcător la sfârșitul vieții active. 

Potrivit studiilor de specialitate, peste 20 de ani piramida demografică a României va avea o structură care va exercita o mare presiune pe sistemul public de pensii. Din ce în ce mai puține persoane active vor trebui să asigure veniturile unui număr din ce în ce mai mare de persoane inactive pe piața muncii. Pilonul II de pensii, unde banii sunt economisiți pe termen lung, va putea prelua o parte din această povară financiară. 

În condițiile în care prognozele demografice ale ONU arată că România va înregistra a șaptea cea mai drastică reducere a populației la nivel mondial, urmând să piardă încă 3,3 milioane de locuitori până în anul 2050 (după ce populația țării a scăzut deja cu cca 3,5 milioane de locuitori în ultimii 25 de ani), creșterea diversității metodelor de economisire pentru pensie devine cu atât mai stringentă.

Subliniem faptul că Pilonul II de pensii private din România este un sistem solid, transparent, eficient reglementat, profitabil pentru participanți și că menținerea sa în forma actuală va avea efecte pozitive pentru cele peste 7 milioane de români care contribuie la fondurile de pensii private. O analiză realizată de către OECD în 2017 plasează Pilonul II din România pe locul 2 dintre 38 de state analizate în termeni de randamente reale în perioada 2008-2016.

Federațiile patronale membre ale CP CONCORDIA susțin contribuția angajaților la Pilonul II, pentru că  sistemele de pensii sustenabile necesită coerență și predicitibilitate. Această contribuție în niciun caz nu mai trebuie redusă, așa cum s-a întâmplat deja la finele anului 2017, ci dimpotrivă, ar trebui să crească din nou spre 6% (în prezent fiind 3,75%) pentru a asigura un nivel de economisire satisfăcător, dar și o protecție corespunzătoare a dreptului de proprietate asupra fondurilor acumulate de milioane de persoane în fondurile de pensii private.

Citiți comunicatul integral aici http://www.confederatia-concordia.ro/wp-content/uploads/2018/05/Comunica...

 

Noutăți