România s-a confruntat, în ultima perioadă, cu fenomene meteo extreme, imprevizibile, care au provocat avarii importante, pe arii extinse, ale rețelelor de distribuție a energiei electrice. În ciuda situației deosebite și a accesului foarte dificil către multe din zonele afectate, prin mobilizarea echipelor de intervenție ale operatorilor de distribuție și ale contractorilor acestora, s-a reușit reluarea alimentării cu energie electrică la majoritatea consumatorilor într-un interval rezonabil de timp, având în vedere complexitatea lucrărilor necesare pentru repunerea în funcțiune a rețelelor.

Marea majoritate a lucrărilor de remediere a avariilor și defecțiunilor provocate de astfel de fenomene meteo se încadrează în categoria lucrărilor de investiții, fiind cuprinse în planurile de investiții ale operatorilor de distribuție, aprobate de ANRE, și în consecință nu conduce la creșteri ale tarifelor de distribuție.

Valoarea programelor investiționale și tipurile de lucrări sunt avizate de ANRE, conform legislației secundare în vigoare, fiind corelate cu gradul de suportabilitate al consumatorilor și starea tehnică a rețelelor. Distribuitorii de energie electrică fac în permanență analize pentru determinarea necesarului de lucrări și a intervențiilor urgente în funcție de starea tehnică și vechimea echipamentelor și rețelelor de distribuție și execută lucrările necesare, de verificare, mentenanță sau înlocuire a componentelor rețelei.

Operatorii de transport și distribuție energie electrică, membri ai ACUE, acordă o importanță deosebită investițiilor în modernizarea și dezvoltarea rețelelor și operațiunilor de mentenanță, lucrări ce au ca obiectiv îmbunătățirea calităţii serviciilor pentru consumatori și siguranța în alimentare. Aşa cum s-a subliniat în numeroase ocazii, reţelele de distribuţie din România necesită investiţii susţinute pentru a atinge un nivel de performanţă ridicat, în linie cu aşteptările consumatorilor, precum și cu gradul de suportabilitate al acestora.

Anul trecut, companiile reprezentate de federația noastră, care activează în domeniul transportului, distribuției și furnizării energiei electrice și distribuției și furnizării gazelor naturale, au investit, în total, aproximativ 500 milioane de euro. Suma totală investită de membrii ACUE în perioada 2005-2016 este de circa 9,8 miliarde de euro, fapt ce dovedeşte angajamentul consensual faţă de sectorul energetic românesc și, implicit, față de toți consumatorii de energie din România.

Reducerea întreruperilor neplanificate, categorie în care se încadrează şi situaţiile consemnate zilele trecute în mai multe zone din ţară, reprezintă o prioritate pentru companiile de distribuţie. La acest capitol, au fost înregistrate progrese în ultima perioadă și suntem convinși că investițiile prevăzute pentru anii următori vor continua să aducă îmbunătățiri.

Pe de altă parte, condiţii meteo extreme precum cele cu care s-a confruntat România în luna aprilie au pus la grea încercare reţelele de distribuţie, care au trebuit să facă faţă unor condiţii de iarnă extremă, meteorologii vorbind chiar despre existenţa unui ciclon, manifestat printre altele prin vântul puternic, care a bătut în rafale cu viteze cuprinse între 55 şi 90 km la oră. Pe acest fond, intervenţiile în teren ale echipelor operatorilor de distribuţie s-au făcut în condiţii extrem de dificile, în multe zone accesul către liniile afectate fiind foarte îngreunat de condiţiile din teren, iar lucrările de reparaţii şi montaj s-au realizat cu multă dificultate, existând în permanenţă riscul de accidentare a lucrătorilor de intervenţie.

Operatorii de distribuţie regretă inconvenientele şi neplăcerile create consumatorilor, dar îi asigură că au depus şi vor depune în continuare toate eforturile pentru restabilirea cât mai rapidă, în absolut toate zonele afectate, a alimentării cu energie electrică.

Biroul de presă al ACUE

###
Despre ACUE
Înfiinţată în mai 2012, Federaţia ACUE are 30 de membri, printre care se numără grupuri importante din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, respectiv E.ON România, ENGIE România, ENEL România, CEZ România, C.N.T.E.E. Transelectrica SA, Societatea Energetică Electrica SA, WIEE, WIROM GAS, GAZ EST, cu un număr total de circa 27.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de Euro.

Comunicate de presă