Piața energiei suferă transformări majore într-un ritm accelerat, de la schimbarea modului de producere a energiei, pentru alinierea la obiectivele trasate de UE, până la digitalizarea și coordonarea de la distanță a proceselor de administrare și control.

Ponderea tot mai mare a producției de energie din surse eoliene și fotovoltaice ridică problema adecvării sistemului energetic național și a regulilor de funcționare a piețelor de energie electrică.

Rețelele de distribuție au nevoie de investiții importante pentru a fi competitive și pentru a se alinia strategiei stabilită la nivelul UE.

La cea de-a treia ediție a Newsweek Energy Summit 2020, care va fi organizată mâine, on-line, începând cu ora 16.00, se va discuta despre impactul politicii Green Deal asupra economiei, în condițiile în care România are încă o pondere ridicată de producție de energie pe bază de cărbune.

ACUE este partener media al evenimentului, iar directorul general al federației, Silvia Vlăsceanu, se numără printre speakerii confirmați.

Vor fi dezbateri si asupra soluțiilor pentru stimularea investițiilor în exploatarea noilor zăcăminte offshoreși onshorede gaze naturale descoperite în România, dar și despre contribuția gazului românesc la atingerea țintelor climatice stabilite prin acordul Green Deal.

Pentru mai multe detalii intrați pe site-ul conferinței aici https://events.newsweek.ro/2020-energy-summit/

 

București
Joi, 19 Noiembrie, 2020 -
16:00 până la 18:30