În perioada 21-23 iunie 2017, la Rectoratul UPB, Splaiul Independenţei nr. 313, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Târgului Internaţional RoEnergy România, Bucureşti 2017.

Pe parcursul celor trei zile, evenimentul, susţinut de ANRE şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vă oferă o serie de manifestări: expoziţie, conferinţe, mese rotunde, workshopuri, etc.

Federația ACUE este partener media al evenimentului și expozant.

Târgul RoEnergy Bucureşti 2017 oferă soluţii practice la probleme energetice curente, prin aducerea în prim-plan de ingineri şi echipamente, sub acelaşi acoperiş. Spre deosebire de alte manifestări, la Târgul RoEnergy beneficiaţi de expunerea fizică a instalaţiilor, cât şi de discuţii faţă în faţă cu cei care le produc/vând, arată organizatorii expoziției, într-un comunicat de presă.

 

De ce să participaţi la RoEnergy 2017?

 

•Aflaţi cum puteţi controla preţul încălzirii (de la economii consistente până la Independenţa energetică totală): rezidenţial, comercial, industrial, etc.

•Staţi de vorba direct cu companii din Germania, Austria, Elveţia, Franţa şi România, profilate pe: tehnologii şi soluţii de încălzire, contoare smart de apă, energie din deşeuri, creştere a eficienţei energetice a clădirilor, iluminat LED, panouri solare, apă caldă, încălzire prin pardoseală, etc.

•Puteţi participa la şapte manifestări: două conferinţe (cogenerare, eficientă energetică), două mese rotunde (biomasă, hidroenergie), două workshop-uri (solar, HVAC, eolian), un brokeraj.

 

Cât costă un stand expoziţional?

 

Doriţi să beneficiaţi de o poziţie privilegiată a standului companiei dumneavoastră la Târg? Cea mai bună opţiune este să va rezervaţi din timp un stand.

Solicitaţi chiar acum o Ofertă de preţ fără nicio obligaţie la info@roenergy.eu.

 

Cât costă poziţia de Sponsor?

 

Doriţi să fiţi în centrul atenţiei în mediul de business şi în mass media? Optaţi pentru una dintre poziţiile de Sponsor al Târgului RoEnergy Bucureşti, solicitând o Oferta de sponsorizare fără nicio obligaţie: press@roenergy.eu

 

Tematică RoEnergy Bucureşti 2017

 

Tematică Târgului (selecţie):

  • eficiență energetică în clădiri,
  • automatizări,
  • management energie,
  • energie solară, PV,
  • termal, bioenergie (biogaz, biomasă, biocombustibili, cogenerare),
  • energie eoliană, microhidroenergie.

Pentru mai multe detalii despre evenimente și expozanți vă rugăm să accesați www.roenergy.eu

Despre R.E.S. GROUP:

-Organizator de evenimente B2B şi B2C în domeniile: eficientă energetică, energii regenerabile

-Experienţă de +6 ani în organizarea de expoziţii şi conferinţe pe eficiență energetică şi energii regenerabile

-Suprafaţă de expunere: peste 14.000 mp

-Peste 50 evenimente conexe: conferinţe, mese rotunde, workshopuri, conferinţe de presă, tombole, etc.

-Locaţii: Bucureşti; Timişoara

-Expozanţi: peste 300, Europa (Germania, Italia, Grecia, UK, Austria, Franţa, Spania, Cehia, Ungaria, Polonia, Olanda, Turcia, etc), America de Nord (SUA), Asia (China, India, Coreea de Sud)

-Vizitatori: peste 20.000, Europa (România, UK, Germania, Italia, Franţa, Spania, Cehia, Polonia, Moldova, Grecia, America de Nord (Canada, SUA), Asia (China, Coreea de Sud)

-Parteneri Târg: peste 50 organizaţii (asociaţii, autorităţi, mass media, etc)

-Popularizare Târg: peste 50.000 de abonaţi

-Network: Companii, asociaţii, universităţi, cercetători, experţi, autorităţi, politicieni, mass media

București
Miercuri, 21 Iunie, 2017 - 10:00 până la Vineri, 23 Iunie, 2017 - 18:00